Servicii

Date precise ce duc la decizii strategice potrivite.

Cercetare sociologică
cantitativă PAPI

Cu obiective clare și bine definite, metodele de cercetare cantitativă obțin rezultatele pe baza unor statistici și modele matematice, analize ce oferă date precise, ce pot fi prelucrate cu ușurință mai departe.

Cercetarea cantitativă PAPI (Pen and Paper Interview) se desfășoară pe baza completării unui chestionar, în cadrul unui interviu sau pe baza auto-completării chestionarului de către publicul ales. Un chestionar formulat prin întrebări obiective, de tipul "Ce? Câți? Câte?", întrebări lipsite de ambiguități și care să evite răspunsurile vagi, cercetarea PAPI poate intervieva un eșantion mare, oferind informații precise și detaliate din viața reală. Datele astfel obținute pot fi lucrate cu precizie, sunt ușor de reprezentat și pot fi generalizabile, pe baza eșantionului analizat.

Cercetare sociologică
cantitativă CATI

Sub numele complet de Computer Assisted Telephone Interviewing, respectiv Interviul telefonic, această metodă apelează la mijloace verbale în cadrul aplicării chestionarului stabilit. Chiar dacă chestionarul aplicat are un caracter riguros și standardizat, interviul permite observarea comportamentelor non-verbale, a spontaneității răspunsurilor sau notarea unor aspecte neanticipate, avantaje care sporesc calitatea cercetării.

De asemenea, se asigură obținerea unor răspunsuri personale, fără intervenția altor persoane și totodată furnizează răspunsuri specifice la fiecare întrebare. Posibilitatea de a nota data și locul convorbirii permite comparabilitatea informațiilor sau filtrarea după criterii subtile, în funcție de nevoile studiului. Datele obținute permit o analiză amănunțită și riguroasă, fiind analizate după criteriile cercetării cantitative, ceea ce permite ulterior generalizarea rezultatului în funcție de eșantionul ales.

Cercetare sociologică
calitativă FOCUS GRUP

Fiind o metodă de cercetare calitativă, Focus Grupul pune accentul pe studiul efectuat în condiții naturale și se focalizează asupra percepțiilor și experiențelor persoanelor studiate. Atenția este asupra procesului desfășurat, a detaliilor, punându-se accentul pe credibilitate și încredere și evitându-se generalizarea.

Cu o tematică stabilită în prealabil, focus grupul este condus de un moderator și presupune o conversație în grup între participanți, raportată la un anumit subiect și pe o perioadă limitată de timp. Sunt folosite diferite tehnici menite să stimuleze creativitatea participanților și implicit să genereze răspunsuri spontane și autentice.

Realizat într-un mediu relaxat și plăcut, optim discuțiilor libere, participanții sunt ghidați să-și exprime opiniile și perceptiile cu privire la subiectul cercetării, mediul oferind totodată și posibilitatea analizării limbajului non-verbal. Cu scopul de a analiza atitudini, perceptii și motivații, Focus Grupul este recomandat în situațiile în care se dorește obținerea unui feedback privind un produs sau serviciu, tocmai pentru a înțelege reacția consumatorilor atunci când interacționează cu produsul/serviciul și implicit, marketingul acestuia. Rezultatele obținute sunt date calitative ce explică comportamente, perceptii și opinii și ajută enorm în procesul de dezvoltare al respectivului produs sau serviciu.

Cercetare sociologică
calitativă INTERVIURI

Cu scop principal de a înțelege natura unei situații sau a unui subiect și de a obține date de ordin calitativ, interviul este o metodă de cercetare interactivă ce răspunde la întrebări deschise de tipul "Cum? De ce?" și se concentrează pe analiza de conținut. Concentrându-se pe libertatea de expresie a opiniei și a personalității celui intervievat, metoda permite colectarea de informații precum credințe și percepții ce stau la baza comportamentelor, a reacțiilor sau a deciziilor de consum. Având la bază un ghid structurat, analiza poate fi aplicată individual sau sub forma unui interviu de grup, în funcție de tema analizată și obiectivul stabilit.

Aplicat în științele sociale, științele socio-umane sau diverse activități profesionale, informațiile obținute prin această metodă de cercetare au o natură descriptivă, sunt de ordin calitativ și sunt de un real folos în atingerea obiectivelor stabilite.

Monitorizare presă

Plecând de la analize de tip open-source, monitorizarea presei și a spațiului online/offline este o metodă ce acoperă o sferă largă de cercetare și analiză. Rezultatul obținut oferă o imagine clară asupra factorilor analizați, a poziționării și strategiilor abordate. De la analiza site-urilor, a prezenței în platformele social media, a comunicatelor media și până la opiniile consumatorilor, prin această metodă sunt colectate informații reale, care, interpretate corect, oferă o analiză structurată a pieței vizate și a competitorilor. Pe baza acesteia, se poate pleca în consolidarea strategiilor media, de marketing și vânzări, fiind totodată de un real folos în stabilirea obiectivelor raportate la piața actuală.

Politici publice

Ca răspuns la problemele sesizate de societate, politicile publice însumează toate acțiunile administrațiilor locale sau naționale, după caz. Astfel, deciziile politico-administrative de distribuire și redistribuire a resurselor sunt aplicate sub forma unui program de acțiune menit să îmbunătățească mediul social, cultural sau politic. Aceste măsuri concrete sunt implementate și monitorizate îndeaproape, ulterior analizându-se performanța, eficiența și gradul de îmbunătățire adus de respectivele măsuri.

De la domeniul vizat și aria geografică, acțiunile preconizate, organizația responsabilă de implementare, resursa financiară necesară și sursa acesteia, beneficiarii finali și până la obiective cuantificate și indicatorii de monitorizare a implementării și a rezultatelor, toate aceste aspecte sunt vizate și cuprinse în strategia ce stă la baza elaborării unei politici publice.